CFR începe să miște pe piața transferurilor, după revenirea la club al lui Iuliu Mureșan. Președintele formației clujene a dezvăluit că e aproape să accepte plecarea a doi dintre fotbaliști. „Avem și oferte pentru doi jucători. Am analizat acum cu cei care conducem clubul și cu Vasile Miriuță și e posibil să transferăm un jucător sau chiar doi. În străinătate. Nu pot să vă spun cine. S-ar putea să plece în Rusia un jucător. Bani, nu chiar buni, aproximativ… Pe bani buni vindeam când eram foarte buni, acum vindem pe mai puțin, dar sunt bineveniți”, a spus președintele CFR-ului, în această dimineață, la ProSport LIVE.
Jucătorul despre care Iuliu Mureșan spunea că ar putea să se transfere în Rusia este Bryan Nouvier. Un club din campionatul unde antrenează Mircea Lucescu îl dorește pe francezul de 21 de ani, iar suma de transfer se învârte în jurul a 200.000 de euro. Clujenii sunt dispuși să se despartă de mijlocașul de bandă, mai ales că acesta a fost titular în doar două partide din actualul sezon. Chiar dacă suma de transfer nu este foarte mare, plecarea lui Nouvier în Rusia ar însemna o afacere câștigătoare pentru CFR. Francezul a venit gratis, în august 2015, de la Metz, iar în sezonul trecut a evoluat în 36 de jocuri pentru formația clujeană și a reușit 4 goluri și 4 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER